Mi-e greu

Cand te mangaiam,
Tresareai profund,
A copil.
Erai a mea atunci.
Acum, te-ai reintors
In vesnica valtoare.
Ruptura de-acel copil sublim,
Ma face sa-nebunesc,
...si doare!

Te vad si acum...
Pe-acel peron,
In acea gara.
Si inca sper sa ma astepti
Pentru a doua oara.

Astept si-acum sa ma trezesti,
In miez de noapte.
Sa tremur,
Si sa vibrez
In ale tale soapte.

Insa, timpul "zboara".
Si uneori,
Nu mai putem fi
Noi,
Cei de odinioara.

Oricine poate face rime,
Poate scrie versuri,
Poate iubi chiar.
Oricine.

iubire?

“ Pentru ce iubesti ? “ , m-a intrebat.
Eram, si poate mai sunt confuz. Nu stiam ce sa-I raspund. Nu puteam. Si poate nici acum nu stiu ce inseamna iubirea. Se spune ca e o traire, un sentiment universal, daca-l raportezi la intreaga omenire, si unul privat, unic, daca-l raportezi la persoana ta.
L-am raportat. Si…nu puteam sa-l definesc. Simteam ca de cate ori iubesc, cresc, cu doi ani mai mult, inteleg cu doua idei in plus. Totul devine absolut iar absolutul devine o jucarie. Atat de grandios, incat n-as avea dreptul sa cer, ci doar sa ofer. Asadar, pentru ce? Sau poate…cum?
Iubirea nu cere, ci da. Nu plange, ci rade. Nu sovaie, ci crede - cine te face sa suferi, cu siguranta nu te iubeste! –
Eu cu ce ma aleg ? Intr-o lume de contururi, in care uneori nici eu insumi nu ma pot accepta. Cu siguranta a oferi, inseamna deja, a iubi. Cand ofer, nu ma gandesc imediat la un posibil feed-back. Pur si simplu…ma daruiesc. Tocmai asta defineste trairea, puterea de a te darui fara sa ceri vreo garantie. Nu poti sa fii sigur ca vei primii inapoi ce-ai oferit, dar e cert ca de-ndata ce nu mai esti al tau, e periculos. E dureros cand doi fac cat unul. Acel “unu”, poate deveni numai jumatate si-atunci totul se naruie.
Timpul, e si el crud. E defapt, cel care determina iubirea. Uneori o infloreste, ii aduce primavara cu buchete de zambete si dragoste, cu mireasma zilelor petrecute impreuna, cu muguri de liliac in goliciunea trupurilor, iar alteori, sufletul sangereaza, si nici macar lacrimile nu mai sunt un remediu.
Si-atunci se pare ca iubirea nu inseamna nici timp, nici spatiu, nu are nici o coordonata. Nu inseamna decat o contopire sincera si curata a doua suflete, in ton cu Sufletul Universului.
Acum vin si-I raspund : “ N-am sa sfidez legile Universului, dar vreau sa-nfrunt timpul, sa-l opresc pentru cateva momente, in care sa-mi tin inchisi ochii si sa exist in fiinta iubita. Pentru asta ! “

confuz

Sfasiat de timp
Intors in suferinta
M-aplec spre tine,
Tu...
Eu...
Cine suntem?

Mi-e teama.
E pustiu.
Se poarta-n mine,
Azi
Batalii ciudate.
Si-nving.