Never true

What would i be without you? Without your voice, your smile, your trust. What on earth was i doing here when you weren't mine? What is the colour of your eyes when no reflection of love has given them the chance to be loved? No time, but still too much space for us. No meaning, but still sparks that never end. How can i breath the fresh air of a sweet morning when all i have is the thought about you? Why don't you exist when my mind creates the image day by day, deeper and deeper? Why and why? A slow motion of you gets me into the arms of beauty. Turns me into the most brave man of all. Nothing says no, sky is all happy, blames us just for the light we've given. I'd keep your eyes far away from this world, even if they've been already poisoned by these images. Nothing would make me happier than the look you'd have. Looking at me with those brown eyes, darker than dark, angel's eyes, i don't even know if i deserve that much. I've lost myself in your arms, like a fish in the ocean, never cold, but always safe. Would you stay the rest with me? Am i good enough? Am i willing to give you my thoughts, my skin, my everything?

lenea

Je voudrais vous dire, que je suis en train d'aimer la paresse. Je l'aime deja! Pourquoi ca? C'est meilleure d'aimer quelque chose specifiquement humain. C'est caracteristique pour la majeure de nous. Particulierement la paresse c'est suicide douce, quelqu'un a dis. Si apoi ne e dat sa ne placa ce-i mai usor de facut. Sa nu zabovim prea mult. Prea mult in nestire. Ne obosim creierul.

anotimp

M-am eliberat!
Si-mi pare cea mai frumoasa zi de primavara. Afara...vreo 23 de grade, timpul inverzirii, oameni in culori, culori calde. Un vant ce-ti adie usor prin par, miresme de boboci. O primavara ! Bine ca ai sosit! Te cam asteptam de o viata intreaga. Parca nimic nu mai e la fel. Serile is altfel, mai pline de lumina, de melancolie. Is sigur ca primavara pluteste ceva in aer pe care-l respiram....si ne face bine, tare bine!

Respectu', da sa-l pup!

Cum am putea sa eradicam prostia? Cu siguranta fiecare din noi are partea lui mai putin puternica, care poate uneori greseste, si face cate o PROSTIE, sau din PROSTIE ajungem sa facem lucruri pe care nu ni le-am dorit. Da' stau si ma-ntreb, acolo unde prostia-i dominanta? Nu fac apel la constiinta nimanui. Nu insinuez nimic. Pur si simplu acum am chef sa "astern" ceva care ma deranjeaza. Nu o sa ma revolt, nu o sa dau din coate, o sa incerc sa fiu cat de civilizat pot. Dar doare...prea tare, incat sa nu urlii de durere. Sufera multi in lumea asta de un sindrom incurabil, de o maladie pe care nu o poti trata cu nimic altceva decat...
Si atunci...stau si ma intreb. Toate enervarile noastre de peste zi, de peste an, de peste decenii intregi, nu-s niste stressuri in van? Daca oricum nu putem face nimic, nu putem schimba pe nimeni. Sau poate atenuam ceva pe moment. Dam sperante unora pentru a crede ca va merge mai bine. Sa vin cu ceva concret? Ok. Pornesc cu ceva infim. La magazin. Vreau si eu sa-mi cumpar ca tot omu, ce-i mai bun. Ma uit, testez, compar, si in final intreb pe cineva "specializat" ( da de unde?!). Nu doar ca in optiunea mea is cam singuru care o sa aiba cea mai mare influenta in decizie ( oricum decizia imi apartine), dar am parte de o partida verbala de o greata inexplicabila. Cum indraznesc eu, biet cumparator, sa ma interesez de marfa, de culoare, de calitate, pana la urma fac cumparaturi de dragu de-a face, nu ca mi-ar si lipsi ceva (?!). Totul felu de entitati care lucreaza in comert, cu publicul, personaje calificate cica. Capabile sa raspunda necesitatilor de moment ale cumparatorului ( cine o mai crede si pe asta?). Bun. Sunt un om intelept, inghit, tac si imi duc la bun sfarsit scopul. Merg mai departe, cu un gust amar, de fiecare data. Imi zic tot timpul ca exista si persoane mai amabile, care au rabdarea de a-si presta munca pentru care primesc BANI, nicidecum nasturi! Asadar ii jobul lor. Dar fiind un tip care isi cere drepturile care-i survin, imi ajunge la un momendat. Nonsalant, pun la punct pe cine merita. Uneori poate intrec masura. Doar pentru ca unii\unele ma obliga. La ghiseu. N-as vrea sa continuu. Prea dureros.
Am noroc ( tot eu) , ca mai exista si OAMENI, niste specii rare. Pe cale de disparitie. Ma adresez lor, ramaneti va rog pe pozitii, asa cum sunteti, daca si voi i-ti disparea...nu stiu!! Si revin totusi. Autobuz, nesimtire moderata. Super, hyper, extra marketuri, pai aici cred ca fac traininguri, cu atatia nebuni cu care intra in contact, is pregatite de "atac". Malluri...mm, stie toata lumea. Aici ponderea de "bunatate" ii mai mare, chiar si daca din fals respect. Gara??? Mai bine nu. Institutii publice, cand si cum si de ce. Banci? Dupa vremea de afara, dupa salariile frumusele. Ce-ar mai fi ? Multe. Insa, nu stiu daca merita, sincer. Astept sa mai ajustam jungla din jurul nostru, si la un momendat sa reusim sa ne respectam ca simplii locuitori ai acestei tari, nicidecum ca ne suntem simpatici, ci pentru ca o cere educatia, dorinta de a ne merge mai bine. Si o sa sper...pana cand, habar n-am. Sper sa nu fie prea tarziu.

Arcana

Sound of eternity...mountains, and the top of the hills, jewish people praying, asian neighbourhoods, african tribes, and all the world on a visual, among an adorable sound. Arcana, o muzica medievala, un timp niciodata pierdut, o lume in care avem voie sa patrundem doar cu sufletul. Atat de clar, atat de special, nu-ti ia mult sa ajungi sa-nchizi ochii si sa le simti muzica, sa te patrunda starea. De altfel, inca de la prima voce am avut o tresarire. Au venit la Brasov, spunand ca avem niste locuri minunate si ca-s bucurosi sa se afle aici . Concertu o durat o ora si jumate. In tot timpu asta, scurt, nu poti decat sa te lasi patruns. O sonorizare excelenta, cum era de asteptat, din partea unor suedezi. Oameni calzi si primitori desi provin dintr-o regiune deloc prielnica pentru palmieri. Originali, autentici, valorosi, cu o istorie. O strabatut intreaga Europa, intreg batran continentul, ghidandu-se dupa ruinele medievale, dupa spiritul de cetate. Voci absolut pure, incantatoare. Sala plina, aplauze furtunoase. Evenimente care nu trec neobservate. Ar fi ideal sa-i revedem la " Cetatea Medievala" . Mai mult decat oportun. Am aici o mostra din ce am simtit, din ce-am auzit, nu spun mai multe, m-o lasat inspiratia. Enjoy!

http://www.myspace.com/peterbjargo

http://www.erebusodora.net/arcana/

Mi-e greu

Cand te mangaiam,
Tresareai profund,
A copil.
Erai a mea atunci.
Acum, te-ai reintors
In vesnica valtoare.
Ruptura de-acel copil sublim,
Ma face sa-nebunesc,
...si doare!

Te vad si acum...
Pe-acel peron,
In acea gara.
Si inca sper sa ma astepti
Pentru a doua oara.

Astept si-acum sa ma trezesti,
In miez de noapte.
Sa tremur,
Si sa vibrez
In ale tale soapte.

Insa, timpul "zboara".
Si uneori,
Nu mai putem fi
Noi,
Cei de odinioara.

Oricine poate face rime,
Poate scrie versuri,
Poate iubi chiar.
Oricine.

iubire?

“ Pentru ce iubesti ? “ , m-a intrebat.
Eram, si poate mai sunt confuz. Nu stiam ce sa-I raspund. Nu puteam. Si poate nici acum nu stiu ce inseamna iubirea. Se spune ca e o traire, un sentiment universal, daca-l raportezi la intreaga omenire, si unul privat, unic, daca-l raportezi la persoana ta.
L-am raportat. Si…nu puteam sa-l definesc. Simteam ca de cate ori iubesc, cresc, cu doi ani mai mult, inteleg cu doua idei in plus. Totul devine absolut iar absolutul devine o jucarie. Atat de grandios, incat n-as avea dreptul sa cer, ci doar sa ofer. Asadar, pentru ce? Sau poate…cum?
Iubirea nu cere, ci da. Nu plange, ci rade. Nu sovaie, ci crede - cine te face sa suferi, cu siguranta nu te iubeste! –
Eu cu ce ma aleg ? Intr-o lume de contururi, in care uneori nici eu insumi nu ma pot accepta. Cu siguranta a oferi, inseamna deja, a iubi. Cand ofer, nu ma gandesc imediat la un posibil feed-back. Pur si simplu…ma daruiesc. Tocmai asta defineste trairea, puterea de a te darui fara sa ceri vreo garantie. Nu poti sa fii sigur ca vei primii inapoi ce-ai oferit, dar e cert ca de-ndata ce nu mai esti al tau, e periculos. E dureros cand doi fac cat unul. Acel “unu”, poate deveni numai jumatate si-atunci totul se naruie.
Timpul, e si el crud. E defapt, cel care determina iubirea. Uneori o infloreste, ii aduce primavara cu buchete de zambete si dragoste, cu mireasma zilelor petrecute impreuna, cu muguri de liliac in goliciunea trupurilor, iar alteori, sufletul sangereaza, si nici macar lacrimile nu mai sunt un remediu.
Si-atunci se pare ca iubirea nu inseamna nici timp, nici spatiu, nu are nici o coordonata. Nu inseamna decat o contopire sincera si curata a doua suflete, in ton cu Sufletul Universului.
Acum vin si-I raspund : “ N-am sa sfidez legile Universului, dar vreau sa-nfrunt timpul, sa-l opresc pentru cateva momente, in care sa-mi tin inchisi ochii si sa exist in fiinta iubita. Pentru asta ! “

confuz

Sfasiat de timp
Intors in suferinta
M-aplec spre tine,
Tu...
Eu...
Cine suntem?

Mi-e teama.
E pustiu.
Se poarta-n mine,
Azi
Batalii ciudate.
Si-nving.